Scrisoare sufletului meu

Suflete, te-ntorci acasă…aşa mi-ai spus odată demult, într-o vară fierbinte din altă viaţă.

De atunci, a trecut un an peste noi şi încă te-ntreb, unde-ai rătăcit atîta amar de vreme, pe ce drumuri pline de colb ai umblat, fără ţintă şi fără scop? Ce mîini ţi-au alinat tristeţea? Ce străini ţi-au şters lacrimile curse în tăcerea înăbuşitoare, în fapt de seară tîrzie?

Un an lung şi greu cît o piatră de Sisif. Iţi scriam atunci cu naivitate ”Drumul acesta se sfîrşeste aici. Dar adevaratul drum începe de mîine sau de poimîine, sau într-o zi oarecare, cînd întoarcerea la realitate se va întîmpla firesc, cînd provocarea nu va mai fi necunoscutul şi aventura, ci cotidianul, rutina, banalul….”

Păşeşti sfios şi clatinat, de parcă pietrele ascuţite de pe marginea drumului s-au aşezat strîmb într-un labirint cu nisipuri mişcătoare. Strîngi pe lînga tine haine nepotrivite şi reci, îmbîcsite de umezeală de colţ de stradă pustie. Le porţi, dar nu-s ale tale, se aşază strîmb şi te dau de gol că nu eşti tu sau nu-s pentru tine. 

Te opreşti şi cu ochi întrebători de copil priveşti în jur…pînă unde şi pînă cînd? Nu te mai recunoşti în oglinda îngălbenită sub povara vremii… Unde e zîmbetul tau senin, unde e setea de vis şi sclipirea aceea zglobie, dimineaţa devreme…unde e dragostea fără grijă şi tăcerea aşezată sub formă de simboluri nedesluşite?

….Descopăr în mine o sensibilitate şi o putere de care nu ştiam că există. Descopăr că oamenii pot fi meschini şi că, uneori, nu poţi avea încredere nici măcar în tine, pentru că te poţi păcăli singur. Durerea are mereu ediţii noi, adăugite şi revizuite. Descopăr că iubirea nu e răspunsul la orice. Oricît ai dărui, se va gasi cineva să îţi ia tot. Mor oameni şi se sting poveşti. Poate n-am iubit de-ajuns, poate am greşit prea mult sau am iertat prea puţin… 

Odată demult ţi-am promis 10 km de drum – ştii, in 10 km iţi pui ordine în viaţă şi o iei de la capăt – dar unde e capătul!? Cine mai are nevoie de ordine?!

Unde încep şi unde se termină poveştile?

Ce drum te-aşteaptă să-l îmblînzeşti, de mîine? 

Să ai o inimă uşoară să te poţi bucura de ceea ce ai….astăzi. Şi în fiecare zi… Dă-mi mîna ta şi umăr lîngă umăr, vom păşi drept, pas cu pas…

În ochii albaştri se oglindeşte o rază, cîteva vise, o lume – speranţă - căci nu se poate sfîrşi aşa, nu aici, nu acum! Scutură praful şi îndoiala, lasă greul şi apăsarea, îndreaptă umerii şi priveşte cerul, acolo nu există decît simplitate şi senin…

Zîmbeşte! Crede! Şi mergi mai departe, suflete…!