17 august 2015

Aventura din Ceahlau

 Dupa o vara incarcata, in care am tot strans dor de munte, m-am hotarat sa fug in Ceahlau, cautand liniste, are curat si energia aceea inexplicabila pe care doar acest munte mi le daruieste cu generozitate, de fiecare data. Dar, planul s-a schimbat in ultimul moment, dupa un telefon si propunerea de a merge cu “copiii” lui Dragos  in calatoria de antrenament in cadrul Programului Award. Mai bine, se anunta un traseu provocator, cu o portiune pe care nu o cunosteam. Exista plecare simpla, fara ceva dureri de cap, fara indoaieli, fara emotii, fara ceva agitatie ? Nuuu, ca altfel n-am fi noi si prea ne-am plictisi :)

 De Ziua Marinei, pe un cer senin si o caldura inabusitoare (vezi cursurile teoretice despre meteo), cu voie buna si entuziasm, am purces catre Durau, statiunea tineretilor noastre (ale mele, ca unii is inca tineri :), campingul unde o data pe an se Bate Toaca. Ne astepta o furtuna de vara neagra si furioasa, care ne-a ingaduit sa intindem corturile si sa facem cunostinta – dupa care s-a dezlantuit, amenintand sa ne transforme bietele corturi in locuinte lacustre – pe langa apa curenta(a se citi curgatoare) din fata cortului, baietii din cortul vecin aveau un lac, o pereche de bocanci plini, un cort cu fereastra catre cer si prelata lipsa.

 Dar, apa trece, corturile raman, asa ca hai sa vedem ce putem face cu hartile, busolele si toate ustensilele astea lucioase pe care le-am carat cu noi – ne adunam curiosi in jurul lui Dragos, care asaza harti lucioase, noi, colorate, explica, masoara, povesteste ce zi faina va fi maine si cum vom incerca sa biruim Ceahlau si limitele din noi. Hmmm, suna bine dar, ne asteapta Florin Sava la sediul Parcului National Ceahlau, sa ne spuna o poveste, sa ne initieze in tainele celui mai drag munte. Ne asezam cuminti pe fotolii, pe jos, fascinati de zambetul primitor si vocea calda a lui Florin – om care transmite dragoste de munte si respect pentru natura prin tot ceea ce spune si face – si privim minute in sir un film despre Ceahlau, istorie si prezent, permanenta si spiritualitate. Multumim Parcului National Ceahlau si celor de aici care ne sprijina mereu in actiunile noastre si ne ajuta sa fim mai aproape de natura si de frumos. Noaptea se lasa rece si umeda, aerul e taios, cum numai la munte e, oboseala si foamea isi fac simtite prezenta – lemnele sunt ude, focul nu prea vrea sa se aprinda, gratarul asta e deosebit de altele, mmm, parca nici micii nu-s asa cum ii stiam, noroc cu salata asta cu marar si cu tot ce am gasit prin pungi. Hai, lasati stelele in pace, noapte buna, ca mine la 8 fara un sfert, cu rucsacii in spate plecam in aventura…

 Da’ de unde….e nunta la Vanatorul, canta muzica populara de mama focului, asa ne imbogatim cultura muzicala, dimineata la 6 suna ceasu, sa facem rucsacul, ce mai luam cu noi, hmm, dar ce mancam ca parca nu ne-am saturat aseara… as zice ca merge si o cafea, hai in Durau, hai inapoi, hai o data cu aventura aia, ca imediat se ridica ceata si iese soarele!


 Durau – Fantanele – La morminte- Caciula Dorobantului – Panaghia – Cabana Dochia este prima parte a traseului, marcaj banda rosie, diferenta de nivel 1070 m, lungime 7.3 km, timp de parcurs 3h 30 min, dificultate medie. Cu obiectivele stabilite, cu ceva energie si entuziasm, cele 2 grupuri merg in pas alert si bifeaza punctele de check in fara problem, pauze de fotografie, de relaxare, de ascultat pietrele si de meditat cu ochii inchisi si zambete deschise. Foamea si norii cumulus amenintatori sunt o motivatie suficienta pentru a grabi pasul, pe ultima portiune.
Zambim, la vederea mesajelor desenate in praful drumului, ce frumos gandesc copiii acestia…! La cabana, mare aglomeratie mare, comanda 35, 42, 45, 47, ciorbe si cartofi prajiti si ce pofta de mancare !!  Si ce posete colorate si ce balerini cu imprimeuri leopard vedem peste tot, copii si mamici, tineri si batrani, echipati cu rucsacuri sau cu sacose de plastic, toti sunt cuprinsi de febra muntelui…care lasa urme de pet-uri si doze de bere pe toate traseele…


 Ne vedem scurt cu prietenii de la Iacomi, ne amuzam putin de ziua plina de azi si plecam hotarati sa dam piept cu norii, cu ploaia, cu vantul si cu oricine ne-ar sta impotriva – hmm, la somn nu ne-am gandit :) - Peisaje impresionante de jur imprejur, cateva picaturi de ploaie, un traseu nou pentru mine;

 Cabana Dochia – Piatra Lacrimata – Polita cu Arinis - Cascada Duruitoarea – Poiana Viezuri – Durau, marcaj cruce rosie, diferenta de nivel 1020 m, lungime 6.5 km, 3h 30 min – un traseu provocator, neasteptat de salbatic si cu putini turisti, cu ceva ploaie, inconjurati de tunete dar zambind si bucurandu-ne de munte si de cei de langa noi; pelerinele au fost puse la grea incercare, Cascada am regasit-o mai frumoasa ca nicioadata, dupa ani si ani.

 La ultimul popas, am schimbat cateva impresii…unii doreau chiar sa se intoarca, sa urce pe Toaca, altii, mai realisti, isi doreau un cort fara vedere directa la stele, sau macar cu prelata, pentru urmatoarea iesire – caci, peste toate, ne pregatim pentru urmatoarea plecare la munte, nu ? Cu tot ce ne trebuie, da, chiar si cu acel izopren :) !


 Obositi, dar zambind, cei 10 tineri ne-au inconjurat si ne-au imprumutat din energia si emotia lor, poate fara sa-si dea seama – m-am bucurat sa le fiu aproape, sa-i vad cum isi depasesc limita de confort, cum se straduie si nu renunta, nici un moment, dornici sa ajunga pana la capat, in ciuda ploii, a noptii, a lipsei de experienta, a greului. Le-as spune ca sunt mandra de ei si de felul cum au facut fata traseului de ieri. Ca sunt convinsa ca pot mai mult. Chiar daca astazi au ceva febra musculara, ceva oboseala, ceva bagaje de desfacut, ceva haine de uscat, ceva noroi in par. Maine vor zambi. Apoi poate isi vor dori sa cunoasca mai mult, din frumusetea muntelui, se vor intoarce, mai hotarati si mai siguri pe ei, cu increderea ca nimic nu le poate sta in cale, daca isi doresc suficient de mult…


9 august 2015

Vara lui 2015

Iti mai aduci aminte de vara lui 2015 ?!

A fost o vara cum n-am mai trait vreodata. Cu aer de 2013, cand ne-am indragostit pe drumuri, fara sa ne cunoastem, cu dor de 2014, fragil si capricios, purtand pe umeri poveri inchipuite, croite stramb in lunile lungi de iarna. O vara nesfarsita, sub semnul drumului, al dorintei, al nevoii de apropiere. O vara torida, ce n-a lasat loc de ezitare. De speranta. Cu praf pe bocanci, peisaje de vis, inima usoara si curata de copil;


Cand cu totii ne-am transformat in copii rebeli, in razboaie efemere cu apa din parau sau pietricele colorate. Iti amintesti hohotele de ras ? Bucuria de nesters din ochii senini ? Si melodiile repetate la nesfarsit, la radio, la Folk sau in inregistrari, poeziile la ceas de seara, fredonate cu incapatanarea gandului hoinar ca, poate, trecem peste… nisip pe coapse… marea innebunita cu valuri uriase, cu plaje pustii sau intesate de oameni si corturi, unde stingheri, stau un el si o ea, el trist, rezemat de piciorul subtire, ea privind departe sub suvite roscate – impartasind o tristete sarata, tristetea mea, tristetea lor, tristetea noastra.

A fost o vara frumoasa, sub semnul stelelor si al viselor neimplinite, cu rasarituri in ceata si renuntari si reprosuri aparent fara sens. Cand s-au spart globuri de cristal si cioburi ne-au intrat in ochi. Cand am purtat pe tample rani. Si zambete ascunse sub pleoapele inchise. Cu furtuni ametitoare si uragane sufletesti. Cu seceta, in loc de caldura. Cu grindina, in loc de apa vie. Cu liniste si naucitoare prapastii, intre ganduri si suflete. Intensa. Unica. Ce nu se va mai repeta curand. Cand mi-a fost rau. Si mi-a fost bine. Si mi-a fost dor. Si am uitat. Si am iertat. Ca sa pot merge mai departe.

A fost acea vara, cand am pierdut emotia, dar am castigat sufletul…

Iti amintesti vara lui 2015?! Vara aceea, pe care n-o voi uita niciodata si pe care n-o vom putea spune nimanui…

1 august 2015

Trofeul Albatros la Gura Portitei - soare, valuri, oameni

Trofeul Albatros. Gura Portitei. 
Dupa Cupa noastra, e cea mai asteptata iesire - ultimul weekend din luna iulie e dedicat albatrosilor. Gura Portitei e locul unde.mi doream sa ajung, de cativa ani - imi inchipuiam ca e un colt de rai, aproape pustiu, cu soare si valuri, cu pescarusi flamanzi si multa liniste, intre mare si delta...iluzia de liniste s.a cam risipit, la gandul celor vreo 200 participanti :). Dar mirajul a ramas...

La prima strigare lista Iacomi a numarat vreo 20 persoane, nimic neobisnuit :). Au urmat nelipsitele discutii, telefoane, liste, calcule, nelipsite la un drum asa lung - masini, vapor, muuulte bagaje, prima iesire cu copiii in Delta :). Si uite asa, s.a facut joi dimineata, intalnirea la muzeu, freamat si emotii, agitatie si muuuulte bagaje, noroc cu Robert care ne salveaza intotdeauna-i.am umplut portbagajul si.am purces. 

Totu.i drum...si pauze, de hidratare, de regrupare, de bataie cu apa, de cumparaturi s.a. Traditionala oprire la Macin city, unde le.am facut primirea albatrosilor :). La 4 jumate fix eram la Jurilovca.n port, in curtea organizatorilor....cu bagaje, liste si chef de sotii - cum sa te abtii de la bataia cu apa cand ai un furtun la indemana si e asa cald afara ?! Degeaba ne.am antrenat noi cu galetile, la Almas :)?! La 5 tre sa plece vaporul...puntea e plina ochi de bagaje, o movila mare in cate cine sa.si mai recunoasca ceva? Sunt toate ale noastre, doar impartim totul cum spune cineva. Nu mai pleaca vaporul, mai avem ceva vreme, forfota, agitatie, mai mutam niste masini, mai mutam niste sticle, cautam copiii....iaca vaporul, fix la ora 6 intoarce si baldabac, peste bord, este asaltat de barbati vanjosi care cara la bagaje, din toate partile. Femeile si copiii stau deoparte, asteapta acordul capitanului sa urce :) - ba nu, ioana, alexandra si copiii sunt deja in primul rand, in fata - copii descurcareti !

Plecam...de cand n.am mai mers cu vaporul, fie el si unu mic...e multa lume. Suntem toti. E un zambet larg pe fetele tuturor. Un soare stralucitor inainte de apus se oglindeste in apele verzi intunecate...ne lumineaza fetele, ne mangaie parul balai, ne face sa inchidem ochii si sa visam la un colt de rai. E Puiu cu noi...canta...e veselie si suntem cu totii, ce sa ne dorim mai mult?! Doar o ora jumate plutim...prea repede am ajuns. 
In port la Gura Portitei ne izbeste linistea...bagajele zboara iarasi neregulamentar peste bord, ne incarcam ca hamalii sub ochiul atotcuprinzator al Albatrosului si pasim nerabdatori spre coltul de rai promis. Nisipul e alb si fin si racoros in lumina inserarii. La 2 pasi freamata marea...nu putem sa ne aruncam direct ?! Nuu, mai intai sa punem corturile - avem locuri rezervate, primul venit, primul servit - doar ca gradina raiului are garduri de sarma - iar corturile noastre sunt putin in afara, la loc cu pietre si pamant proaspat nivelat :). Apune soarele rosu, usor flegmatic, in timp ce in tabara se aude boc, boc, boc, cuie in piatra, piatra in cuie, de.ar crapa piatra in patru. Ce inseamna sa fii mafiot....cu o bere aproape rece in mana, sa te uiti la ceilalti cum se chinuie sa.si intinda cortul...si apar musafirii, niscaiva tantari, cam timizi. Buuun. Ce facem? Casa avem, mare avem, plaja, nisip si o zi libera maine...n.avem foc, dar se mai intampla. Deci plaja, relaxare, somn
A doua zi....plimbare pe malul marii, pescarusi flamanzi si plaja pustie. Soare arzator. Nerabdarea de a te arunca in apa. In apa?! Sigur nu e namol? Cam tulbure si plina de alge in golful din fata taberei. Cativa curajosi fac baie. Ne luam inima in dinti si ne bagam picioarele in apa maloasa si cu valuri uriase. Tip cat ma tine gura. E rece. Si murdara. Si valurile imi baga apa in ochi. In urechi. In gura. Offf. Nu mai tip. Ma ia Flori de mana. Hmmm. Parca e mai bine. Valuri pana peste cap. Incepe sa.mi placa :). Copilul din mine e fericit.

La amiaza mergem in "statiune", adica la terasa. E multa lume. Bere rece. Chitara. Canta Puiu si Alex. Costica David. Suntem toti niste copii fericiti. E loc de zambete si relaxare. Gasim o masa de tenis, n.am mai jucat de ani de zile. Ne antrenam, hmm, uitasem ce mult imi place sa joc tenis. Apar si cativa albatrosi, incep meciurile :) - norocul incepatorului e la mine, nu ma fac de rusine. 

Plecam iarasi la baie, dincolo de golf, unde e curat si valuri si mai mari. Copii uitati de capul lor. Albatrosi relaxati. Nu prea stii care.s organizatorii, sunt printre noi, par sa se bucure de oameni si locuri. Vine vaporul celalalt. Se intregesc grupurile. A venit si Borca. Si CPNT. si alti prieteni. E bine. E seara. Sedinta tehnica...detalii. alte liste de facut :). 
Nu e foc dar e lumina. Se canta. Se aude marea in fundal. Se doarme pe nisip. Visam frumos sub cerul intesat de stele. Si gandul imi fuge la cerul meu de munte, unic si fascinant...marea nu.i de mine, e prea mare :). 

A treia zi....concurs. Crosul de la ora 8 se face pe la 9, dupa recunoastere si incalzire(de la soare). Mary e grozava, locul I e al ei. E greu pe nisip. Baietii alearga si ei. Bem cafeaua impreuna. Intram la testele teoretice. E deja f cald. Unde sunt copiii? Ne ascundem pe sub corturi cautand o umbra efemera. Cate echipaje suntem?! Minim 2 maxim 9 :). Se face amiaza. Mai e timp de o bere? Nu prea...baie?! Face cine poate. Cautam echipele prin camping, pe la terasa...ce viata au unii, sa stea sa cante, precum greierele, la umbra si la bere...ma asez si eu, ce, eu nu.s om :)?! 

Se aude fluierul arbitrilor. Haideti la volei. Ba nu, la fotbal. Ba nu, ca suntem in ambele echipe, nu putem juca si volei si fotbal in acelasi timp :). Fotbal pe asfalt. Volei pe nisip. Sunt portar. Mai apar...mai iau si goluri. Nu prea castigam :). La volei e competitie grea. Jucam cu albatros, ei sunt competitivi si cand organizeaza :). Serva lui Cosmin ne cam taie elanul. S.a terminat meciul si n.am prea apucat sa jucam. Data viitoare de.acum. Alte echipe. Alte meciuri. Soarele e necrutator. Toti visam la o baie...mai mananca cineva? Face max o salata...si noi tot mancam. Unde sunt copiii ?! Mai am o lista de facut si de strans niste bani....dar mai intai baia. Discutiile. Culturalul. Cum sa faci umorul, stresat fiind :))? Gata baia, vine proba surpriza. Surpriza...suntem doar 9 echipaje. Sirena e atractia acestei probe, asa ca fuga la pupat, in apa :). Rares nu se supara :p.

Dupa proba surpriza a albatrosilor....vine proba surpriza a noastra. Cu putina apa si cateva galeti, sticle, oale...ne.am ocupat de trecatorii din zona. N.au existat reclamatii, din cate stim. 
Ciorba de peste a fost excelenta. Le.a placut inclusiv tantarilor care ne.au cam nenorocit. Culturalul a venit si a trecut. Am ras cu pofta la sceneta celor de la Borca si de la CPNT. Umor fain si cantece frumoase. 

Din motive de plecare, premierea a fost noaptea tarziu. Era spre 4 dimineata cand am plecat la somn...cu regretul ca nu am prins nici un rasarit in Delta asta, care a fost de fapt mare :) . Ca nu s-a cantat destul. Ca nu am avut timp sa stam de vorba. Sa ne plimbam. Sa ne facem timp.

Duminica in zori de zi, am strans corturile, am carat bagajele, ne.am strans mainile si am plecat. Cu tot cu copii :). Cu ochii mici de nesomn, cu un zambet jn coltul gurii, cu soarele.n ochi si gandul la urmatoarea....a fost o altfel de delta, altfel ne.am simtit, locul ne.a cam fascinat, cred ca atunci cand nu sunt atatia oameni e si mai special. Le multumim albatrosilor pentru invitatie, pentru eforturi, pentru ca ne.au fost alaturi, pentru caldura si prietenie. Mai venim ;)

Trofeul Albatros Razim 2012  si fotografii 
Trofeul Albatros Parches 2013 
Trofeul Albatros Chilia Veche 2014